Episodul 3. Egiptul Antic.

În perioada Egiptului Antic competiția dintre cărămizile de lut si blocurile de piatră tăiate a atins apogeul. Construcțiile deveneau tot mai complexe iar dimensiunile impresionante ale acestora impresionează până in zilele noastre, fiind considerate veritabile minuni ale lumii.

Cele mai înalte construcții egiptene din antichitate sunt piramidele, care au fost construite ca morminte pentru faraonii egipteni. Cele mai cunoscute piramide sunt cele de la Giza, ridicate în preajma secolului al III-lea î.Hr. și sunt considerate una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.

Cele trei piramide principale de la Giza sunt:

• Piramida lui Khufu (sau Cheops), care are o înălțime de 146 de metri;
• Piramida lui Khafre (sau Chephren), care are o înălțime de 136 de metri;
• Piramida lui Menkaure, care are o înălțime de 66 de metri.

În afara piramidelor, mai există și alte construcții egiptene înalte, cum ar fi obeliscurile și turnurile templelor, dar acestea au dimensiuni mult mai mici decât piramidele.

Ca și celelalte culturi ale văii Nilului, Egiptul și-a construit orasele din cărămida de lut (noroi, cărămida arsă, mult mai rezistentă fiind introdusă abia în epoca Romană. Egiptul, spre deosebire Mesopotamia sau valea Indusului, avea depozite impresionante de piatră la suprafață: calcar, gresie, granit, însă piatra era un produs exclusivist, dificil de extras, prelucrat și transportat, carierele de piatră fiind monopol de stat.

Înaintea impresionantelor piramide a fost mastaba. Mastaba era o structură funerară comună în Egiptul antic, care a evoluat în timp pentru a deveni baza piramidelor. Aceasta era formată dintr-o cameră de înhumare subterană și o suprastructură rectangulară, în general din piatră sau cărămidă. În funcție de dimensiunea și de designul mastabei, suprastructura era acoperită cu pietre sau cu un strat de nisip, lut și pietriș pentru a-i da o formă mai uniformă.

Numărul de cărămizi folosite pentru construcția unei mastabe în varia în funcție de dimensiunea și de designul mastabei. Cele mai simple erau realizate dintr-un număr mai mic de cărămizi decât cele mai mari și mai elaborate.

În general, se estimează că o mastabă simplă de dimensiuni medii (cu o suprafață de aproximativ 30 x 60 de metri și o înălțime de 6 metri) putea necesita între 200.000 și 250.000 de cărămizi. Acestea erau confecționate manual din lut și apă, apoi erau uscate la soare sau, mai târziu, odată cu evoluția tehnologică a egiptenilor, în cuptoare de uscare. Mastabele mai mari, cu o suprafață mai mare și o înălțime mai mare, necesitau un număr uriaș de cărămizi. De exemplu, în construcția piramidelor, structuri mult mai mari și mai elaborate decât mastabele, numărul de cărămizi folosite ajungea la câteva milioane.

Odată cu construcția piramidelor de piatră, rolul cărămizilor de lut a devenit unul secundar, dar la fel de important. Este totodată impresionat faptul că egiptenii puteau să se transporte blocuri care cântăreau până la 1.000.000 kilograme, de la carierele de unde se exploata piatra până la șantierele de construcții îndepărtate. Aceasta a fost o realizare uimitoare, singurul lor mecanism fiind pârghiile și săniile de lemn, trase de oameni și animalele de tracțiune, în condițiile în care nu au existat vehicule cu roți înainte de 1500 î.Hr. Din carierele aflate în apropierea Nilului în transportul blocurilor de piatră se mai foloseau și bărcile.

Egiptenii nu aveau mașini de ridicat (celebrele macarale de azi) pentru a poziționa blocurile de piatră la înălțime. Se consideră, în general, că prin stabilizarea succesivă a unor rampe de pământ sau cărămizi de lut, blocurile de piatră erau tractate pe sănii de lemn în locurile lor, în pereți. Ulterior, pe măsură ce rampele erau îndepărtate, zidarii aplicau finisajele finale pe suprafețele de piatră ale piramidelor. Rămășițele unor astfel de rampe pot fi văzute încă în temple nefinalizate care au început în perioada Ptolemeică.

Folosirea cărămizilor de lut a avut o importanță crucială în construcțiile din Egiptul Antic, în mare măsură datorită abundentei resurselor locale de lut și a faptului că acestea puteau fi produse manual în cantități mari, în perioade relativ scurte de timp. Cărămizile de lut erau extrem de rezistente și durabile, ceea ce le făcea ideale pentru construcții. Acestea puteau rezista la temperaturi ridicate și la umiditate, ceea ce le făcea ideale pentru construcții într-un climat cald și uscat, precum cel din Egiptul Antic.Totodată, aveau o capacitate termică mare, ceea ce le făcea ideale pentru construcții care păstrează căldura în timpul zilei și o eliberează în timpul nopții. Acest lucru a făcut ca locuințele și templele din Egipt să fie relativ confortabile în ciuda temperaturilor ridicate din timpul zilei.

Flexibilitate în design. Cărămizile de lut puteau fi ușor modelate și tăiate în diferite dimensiuni și forme, ceea ce le făcea ideale pentru construcții, cu un design variat. Astfel, acestea puteau fi folosite pentru a construi mastabe, temple, fortărețe și alte structuri în formă de pătrat sau de dreptunghi. Folosirea cărămizilor în locul pietrei sau altor materiale mai greu de obținut (și mai scumpe) a fost o alegere economică și mai accesibilă pentru egiptenii antici. Astfel, aceștia au putut construi structuri mai mari și mai complexe cu un buget mai mic.

În concluzie, folosirea cărămizilor de lut a fost un factor important în construcțiile din Egiptul antic, datorită rezistenței, durabilității, eficienței energetice și flexibilității în design pe care le-au oferit, dar și datorită faptului că acestea erau o alegere mai economică și mai accesibilă.